FOTO: Restaurantul lui „Pescobar” din Herăstrău a fost închis de ANPC! Nereguli grave găsite de inspectori

Date:

Amenzi în valoare de 140.000 de lei au fost date de comisarii de la Protecţia Consumatorilor după mai multe controale făcute la Taverna Racilor Herăstrau.

Printre neregulile găsite au fost: produse expirate, mizerie, muşte. De asemenea, localul nu avea autorizaţie de la Primărie.

Unitatea ar putea fi închisă între şase luni şi un an pentru abateri repetate.

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că în perioada 1 iunie – 15 septembrie au fost făcute mai multe acţiuni de control la Taverna Racilor Herăstrău, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL.

Astfel, la prima acţiune de control, din 1 iunie, comisarii CRPCR au dat amenzi în valoare de 25.000 de lei, au oprit definitiv de la comercializare 156 de kilograme de produse alimentare şi au închis temporar unitatea până la remedierea deficienţelor.

“Ulterior, a fost verificată masura dispusă de oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor şi s-a constatat că aceasta nu a fost respectată, societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii”, au precizat reprezentanţii CRPCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

UAIC a deschis noul an universitar la Extensiunea Chișinău

Marți, 3 octombrie 2023, la ora 11.30, în Aula...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează joi, 12 octombrie 2023, ora...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la primele două concerte din luna octombrie

VINERI, 06 octombrie 2023, va avea loc la Casa de Cultură...

Studenții de la Universitatea „A.I.Cuza” vor beneficia de abonamente CTP Iasi la preț redus

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a semnat...