joi , 6 mai 2021 1:01 am
Iasi booked.net
-1°C

Reacţia lui Cătălin Moroșanu legat de cazul lui Sergiu, tăticul călăreț

Echipa lui Cătălin Moroșanu a oferit o reacţie oficială în legătură cu articolul publicat EXCLUSIV de BZI.RO despre Sergiu, tăticul călăreț din Iași. Jurnaliştii au prezentat faptul că, la 1 an de la momentul în care Sergiu a obţinut casa achiziţionata prin donaţiile a mii de oameni, acesta şi-a vândut imobilul.

Echipa lui Cătălin Moroșanu, cea care îl reprezintă pe luptător a avut o reacţie oficială în legătura cu cele întâmplate. Aceştia spun că s-au trezit cu o avalanşă de mesaje în legătura cu situaţia lui Sergiu.

Cătălin Moroșanu nu ştie despre situaţia lui Sergiu, tăticul călăreț

În comunicat, echipa lui Cătălin Moroșanu arată faptul că, datorită experienţei de la Survivor România, luptătorul nu are acces la telefon sau la internet, deci nu ştie situaţia lui Sergiu, tăticul călăreţ.

Am primit foarte multe mesaje pe pagină legate de situația lui Sergiu, călărețul pe care Cătălin l-a ajutat să își clădească un viitor. Așa cum știți, de aproape 4 luni, Cătălin este plecat la Survivor și nu are acces la telefon sau internet, astfel că nu știe despre situația apărută în tot acest timp. Noi, echipa lui, vom încerca să explicăm pe cât se poate situația.

În urmă cu fix un an, prin eforturile voastre și ale lui Cătălin, am reușit să îi mutăm în casă nouă pe Sergiu și familia lui. O casă mobilată complet, care avea acces la toate utilitățile, la care se adaugă haine primite de la oameni cu suflet din întreaga țară. Imediat după, casa a fost pusă pe numele lui Sergiu cu mențiunea că nu poate fi vândută în următorii cinci ani. De asemenea, în contul lui Sergiu au rămas 27.900 de lei, bani care să-l ajute să înceapă o viață nouă. În special să creeze un viitor pentru cei 3 copii mici.

In continuarea comunicatului, echipa lui Cătălin Moroșanu a anuntat faptul că, in pofida eforturilor depuse de luptător pentru a-i găsit lui Sergiu un loc de muncă, cel din urmă a cerut un răgaz pentru a putea să-și aranjeze casa. Totuși, după ce Cătălin Moroșanu i-a găsit mai multe locuri de muncă, Sergiu nu s-a prezentat la niciun interviu și și-a închis și telefonul:

Deși era lockdown, Cătălin a făcut toate eforturile necesare pentru că familia Ciobotariu să beneficieze de condițiile unei vieți normale. Timp de aproape două luni s-a implicat total în acest caz pentru ca toate lucrurile să fie puse la punct. Ulterior, a căutat să îi ofere un loc de muncă decent lui Sergiu, deși era complicat deoarece acesta nu avea școală.

Pentru că a cerut un răgaz pentru a-și aranja noua casă, în toamnă au apărut primele probleme când Sergiu nu s-a mai prezentat la niciunul dintre angajatorii cu care Cătălin discutase pentru locul de muncă. Asta după ce confirmase, iar ulterior și-a închis telefonul. Au urmat tot felul de scuze și explicații, iar cazul s-a repetat. Ba chiar i-a transmis lui Cătălin că ar avea nevoie de o altă casă, mai aproape de ghetourile unde trăise până atunci. Evident, a fost refuzat.

Ulterior, Cătălin a avut o perioadă aglomerată din punct de vedere personal, iar pe 1 ianuarie a plecat în Republica Dominicană pentru Survivor, acolo unde se află și în acest moment. Nu a știut și nici nu știe despre situația din prezent, așa cum nu știm nici noi exact ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, însă suntem la fel de șocați și dezamăgiți de faptul că Sergiu a ales să trateze așa o faptă bună. Suntem dezamăgiți deoarece pune în pericol viitorul a 3 copii. 3 suflete care puteau să beneficieze de o viață normală și educație pentru a nu trece prin aceleași greutăți ca părinții lor.

În încheiere, comunicatul precizează faptul că nu consideră că a fost o greșeală faptul că toți s-au implicat pentru a oferi o șansă la o viață mai bună:

Dacă este o greșeală că ne-am implicat cu toții pentru a oferi o șansă la o viață mai bună? Cu siguranță, nu. Suntem cu sufletul împăcat în fața lui Dumnezeu că am vrut să facem un bine. Totodată, este o învățătură de minte. Nu ne vom opri din fapte bune, dar vom merge pe premiza „dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața.” În momentul în care se întoarce Cătălin, vom începe campanii de conștientizare, educare și specializare pentru tineri proveniți din medii defavorizate pentru ca aceștia să se integreze în societate.

Vă mulțumim tuturor!

Sergiu, tăticul călăreț a pierdut casa în care stătea

BZI.RO a prezentat în EXCLUSIVITATE faptul că, la un an după ce mii de oameni au donat pentru a-și cumpăra o casă, Sergiu a vândut-o pe aceasta și s-a mutat înapoi în locația unde, BZI.RO și Cătălin Moroșanu l-au găsit.

Sergiu Ciobotariu, tăticul călăreț de la Iași, a dat cu piciorul la tot ajutorul primit și s-a întors în ghetou. În urmă cu aproape un an, Sergiu semna actele pentru o casă. Sute de oameni au donat pentru el bani, după ce reporterii „BZI” i-au prezentat povestea. Sergiu a mers călare pe cal la maternitate după ce a aflat că soția lui născuse. Imaginile cu el prin centrul Iașului au ajuns virale, iar viața lui s-a schimbat. Câteva luni, Sergiu a stat într-o casă nouă, în care avea absolut toate condițiile.

Sursa: BZI

Recomandări

Din luna mai, ieșenii pot dona cu cardul în farmaciile Alphega pentru copiii vulnerabili susținuți de Hope and Homes for Children

Hope and Homes for Children, alături de comunitatea de farmacii independente Alphega și de Banca …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *