luni , 16 iulie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Protest anunţat în București, Iași şi în mai multe oraşe din ţară: „Vrem demnitate, transparenţă şi competenţă din conducătorilor”

Proteste antiguvernamentale sunt anunţate pentru duminică în Piaţa Victoriei din Capitală, precum şi în mai multe oraşe din ţară, Sibiu, Cluj, Piteşti sau Bistriţa. Manifestanţii cer modificarea Codului fiscal, retragerea proiectului de modificare a legilor Justiţiei şi demisia persoanelor cu probleme penale din funcţiile publice.

 

Duminică se anunţă din nou proteste. “Milioane de români vor avea salariile mai mici ca în 2017 în urma „revoluţiei fiscale”! Au început să apară efectele grave ale revoluţiei fiscale, combinată cu noua lege a salarizării şi ordinul de ministru privind sporurile pentru fiecare categorie în parte. Salariile au început să scadă după ce contribuţiile sociale au trecut din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Fluturaşii cu salariile micşorate pe luna ianuarie au început să fie primite de angajaţii de la buget sau din mediul privat. Alţi angajaţi urmează să primească fluturaşii cu salarii mai mici în următoarele zile. Măririle salariale care au fost anunţate pentru 2018 se dovedesc doar praf în ochii angajatorilor”, scriu organizatorii protestului pe pagina de Facebook a evenimentului din Bucureşti.

Ei îi îndeamnă pe oameni să se alăture protestului şi pe sindicalişti să declanşeze greva generală.

Protestul din Bucureşti ar urma să înceapă în jurul orei 18.00, în faţa Guvernului.

„Dacă noi nu reacţionăm şi nu ieşim masiv în stradă, conducerea PSD+ALDE va spune că românii sunt mulţumiţi cu scăderea veniturilor. Sperăm că aceste scăderi de venituri să le simtă românii în buzunare şi să se trezească din indiferenţă”, mai scriu ei.

Astfel de proteste vor avea loc şi în Brăila (în faţa primăriei), Bistriţa (în faţa primăriei), Cluj (monumentul Memorandiştilor), Focşani (sediul PSD), Iaşi (Piaţa Unirii), Piteşti (în faţa primăriei), Sibiu (Piaţa Mare), Târgu Mureş (prefectură), Timişoara (sediul PSD) şi Constanţa (prefectură).

„Vrem ca Justiţia să rămână independentă, prin urmare solicităm retragerea integrală a proiectului de modificare a legilor Justiţiei! Vrem retragerea integrală a proiectului de modificare a Codului penal şi a Codului de Procedură Penală! Cerem demisia tuturor persoanelor cu probleme penale din funcţii publice! Modificarea legilor fiscale adoptate, în vederea restabilirii unei fiscalităţi normale şi coerente! Cerem demisia tuturor artizanilor proiectelor de lege şi legilor menţionate anterior! Vrem demnitate, transparenţă şi competenţă din partea persoanelor cu funcţii publice!”, mai scriu protestatarii, citați de România TV.

 

Recomandări

De luni începe sesiunea de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”

Sesiunea de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi începe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *