duminică , 26 mai 2019
Iasi booked.net
-1°C

Protejatul lui Dragnea: Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a plagiat aproape toată teza de doctorat

Judecătorul Lucian Netejoru, inspector-șef al Inspecției Judiciare, a plagiat aproape tot conținutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică și Siguranță Națională, pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, scrie PressOne.

Lucian Netejoru s-ar fi folosit de doar trei cărți pentru a obține titlul de doctor cu lucrarea „Particularități manageriale în cooperarea polițienească internațională pentru prevenirea spălării banilor”.

Potrivit PressOne, cel puțin 140 din totalul de 294 de pagini ale tezei sunt reproduse din volume semnate de chestorul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române și fost rector al Academiei de Poliție.

Costică Voicu a fost unul dintre referenții din comisia de susținere care i-a acordat titlul lui Netejoru.

Sursa citată precizează că profesorul universitar Ștefania Georgeta Ungureanu, coordonatoarea tezei de doctorat a șefului Inspecției Judiciare, avea să fie condamnată pe fond la închisoare cu suspendare pentru că a înșelat Academia de Poliție.

Lucian Netejoru a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Inspecției Judiciare, că nu dorește să comenteze cu privire la acest subiect.

PressOne amintește și că mandatul lui Lucian Netejoru la Inspecția Judiciară a prelungit la intervenția lui Liviu Dragnea.

La începutul lunii, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează modul în care se stabileşte conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare. Unul dintre motivele invocate în susţinerea necesităţii adoptării OUG este acela că la 1 septembrie a expirat mandatul actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare, și nu exista o reglementare legală care să specifice modul în care se asigură interimatul.

Conducerea Inspecției Judiciară este formată din judecătorul Lucian Netejoru – inspector-şef, și procurorul Gheorghe Stan – inspector-şef adjunct.

 

Sursa: Digi24

Recomandări

1600 de locuri scoase la concurs la Admiterea în Poliţie 2019, în sesiunea din ianuarie

Ministerul Afacerilor Interne anunţă 2.880 de locuri libere la Poliţie, Frontieră, Jandarmerie şi Pompieri. Încrierile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *