Proiect pentru protecția animalelor! Polițiștii vor putea interveni fără acordul proprietarului

0
263

Înființarea Poliției Animalelor ar putea fi creată în România în următoarea perioadă, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență prezentat marți de către ministrul de Interne, Marcel Vela.

Animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător, dacă se constată că animalul este în pericol.

Când pot interveni polițiștii

Astfel, polițiștii pot interveni dacă vor constata existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din:

a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile prevăzute la alin.(2) sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;

c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;

e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.