luni , 19 aprilie 2021 3:22 pm
Iasi booked.net
-1°C

Proiect de achiziţii de peste 12 milioane la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași a depus spre finanțare, în luna august, un proiect în valoare de 12.096.136,65 lei privind echiparea și dotarea spitalului în vederea creșterii capacității de gestionare în contextul epidemiologic generat de SARS-CoV-2, proiectul fiind în valoare de peste 12 milioane lei.

Documentația a fost depusă la Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare în cadrul Proiectului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 – Axa prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectiv specific 9.1. Proiectul a trecut de cele două etape de verificare (administrativă și de eligibilitate și, respectiv, tehnico-economică) și se află acum în faza de precontractare.

Suma menționată cuprinde achizițiile făcute deja de către unitatea medicală până la data de 22 iunie 2020 în vederea combaterii pandemiei de COVID-19, aceste achiziţii fiind în valoare de 1.500.636,65 lei (materiale de protecție de peste 900.000 lei și echipamente medicale de peste 580.000 lei), precum și achizițiile propuse în cadrul proiectului după semnarea contractului de finanțare. Acestea se ridică la suma de 10.595.500 lei (materiale și echipamente de protecție în valoare de 1.213.500 lei şi echipamente medicale de 9.382.000 lei: computer tomograf cu valoare de 1,6 milioane lei, aparat de radiologie digital cu valoare de 1,5 milioane lei, opt aparate de ventilaţie în valoare de 1,6 milioane lei, aparat de radiologie cu braţ în C în valoare de 1,8 milioane lei, două aparate ecograf în valoare de 500.000 lei etc.), potrivit unui comunicat de presă trimis redacției.

Finanțarea dotărilor propuse va crea posibilitatea realizării în cadrul spitalului a unui laborator de imagistică, precum și dotarea cu aparatura medicală necesară secției de anestezie și terapie intensivă și a secției de hemodializă.

Recomandări

Activitatea companiei Veolia va fi preluată de Primăria Iași

Primăria Iași va prelua activitatea de termoficare din municipiu. Contractul cu Veolia Energie Iași se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *