Începutul lunii octombrie vine cu temperaturi de vară. Vremea se încălzeşte semnificativ.
Maximele vor atinge în weekend 31 de grade Celsius în sud-estul ţării, temperaturi anormale pentru data din calendar. În restul regiunilor apar ploile. Luni însă mercurul din termometre urcă până la 33 de grade Celsius.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă, 3 octombrie, vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice datei în cea mai mare parte a ţării.
Cerul va fi variabil şi doar spre sfârşitul intervalului, în extremitatea de vest şi nord-vest a teritoriului, vor fi înnorări şi izolat averse şi descărcări electrice. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, cu rafale de peste 80…90 km/h în jumătatea vestică a Carpaţilor Meridionali, iar la viteze mai mici, în general între 50 şi 60 km/h, local în vest, nord-vest, est şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 10 şi 20 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii relativ restrânse, se va forma ceaţă.