vineri , 14 august 2020 8:22 am
Iasi booked.net
-1°C

Proba scrisă a concursului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc în 29 iulie

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost reactualizat Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021.

Astfel, înscrierile pentru ocuparea posturilor didactice şi catedrelor se vor face din 9 până în 16 iulie, iar proba scrisă a concursului de titularizare va avea loc în 29 iulie. Primele rezultate se vor afişa în 4 august.

”În urma promulgării de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, a fost aprobat prin ordin de ministru şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021”, a transmis, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidaţii la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar îşi vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele şcolare sau le vor transmite electronic.

Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afişate în 4 august. Contestaţiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în 11 august vor fi afişate rezultatele finale. Iniţial, proba scrisă la titularizare era anunţată pentru 15 iulie.

Recomandări

Peste 79.000 de persoane au trecut graniţele României în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *