Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
În data de 24 februarie 2020, în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Măstăcani, județul Galați, pe L.A., cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Vito, cu care tracta, pe o platformă, un alt autoturism. Proprietarul ansamblului rutier în cauză, cetățeanul din R. Moldova, G.A., în vârstă de 39 de ani, călătorea împreună cu L.A. în același autovehicul.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul care conducea ansamblul rutier respectiv este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte acesta.
Totodată polițiștii de frontieră au constatat că ansamblul rutier în cauză i-a fost încredințat lui L.A. de proprietarul acestuia, G.A., deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere corespunzător.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.