marți , 18 ianuarie 2022 4:40 pm
Iasi booked.net
-1°C

Primarul Mihai Chirica va avea o întâlnire cu directorii școlilor din Iași în contextul reluării cursurilor pe 8 februarie

Începutul noului an și preconizata redeschidere a școlilor în data de 8 februarie reprezintă premisele unei discuții aplicate pe tema modului de desfășurare a actului educațional ieșean în anul 2021.

În acest sens, primarul Mihai Chirica a adresat directorilor de școli din Iași invitația de a participa în zilele de miercuri, 3 februarie și joi, 4 februarie 2021, la discuții pe această temă, a căror desfășurare va avea loc în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, începând cu ora 12.00.

Unul dintre subiectele principale ale discuțiilor îl va constitui identificarea priorităților școlii ieșene în contextul elaborării proiectului de buget consolidat al Municipiului Iași pe anul 2021.

O altă temă deosebit de importantă va privi abordarea strategiilor de lucru ale instituțiilor de învățământ preuniversitar din Iași în condițiile speciale impuse de către pandemie. Nu în ultimul rând, vor fi analizate beneficiile, dar și posibilele neajunsuri care privesc redeschiderea școlilor în data de 8 februarie 2021, pentru a preîntâmpina orice situație care ar putea pune în pericol desfășurarea firească a cursurilor, totul în spiritul protejării elevilor și profesorilor, conform unui comunicat de presă trimis redacției.

După întâlnirea de joi, 4 februarie, primarul Mihai Chirica, va organiza o conferinţă de presă pe această temă.

Recomandări

Controale şi sancţiuni la căminele sociale din subordinea municipalităţii

În urma unei vizite inopinate făcute la căminul social din Bd. Tudor Vladimirescu, primarul Mihai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *