În mai multe localităţi din ţară, asistenţii persoanelor cu handicap reclamă ca nu şi-au primit salariile. În judeţul Iaşi unele primării nu le-au mai achitat de trei luni. Problemele cu banii au apărut mai ales acolo unde au fost mărite lefurile funcţionarilor, iar bugetul s-a terminat.
Anca Arghiere este asistent personal pentru copilul ei cu handicap grav. Potrivit legii, femeia ar trebui să primească lunar un salariu minim pe economie, dar în ultimul trimestru banii nu i-au intrat în cont, scrie stirileprotv.ro.
Anca Arghiere: “Luam minim pe economie, dar nici aceştia nu sunt dați la timp. Din vina cui… nu ştiu. Ne mai face viaţa grea că nu avem şi bănuţii.”
În aceeaşi situaţie este şi Stratenia Verdea, din Mogoșești Siret, judeţul Iași.
Stratenia Verdea: “Sunt singura sursă de venit. Am înţeles că din moment ce nu suntem plătite, nu suntem asigurate nici la medic.”
Salariile asistenţilor personali sunt plătite de primărie, dar 90 la sută din bani vin de la Guvern. Edilul din Mogoșești Siret susţine că fondurile pe care le-a primit până acum pentru plata acestor oameni s-au terminat, iar salariile au rămas neachitate.
Primarul a găsit însă suficienţi bani ca să mărească lefurile din primărie, chiar dacă în localitate nu există canalizare şi doar drumul principal este asfaltat.
Damian Butnariu, primar Mogoșești Siret: ”În luna iunie ne-am împotmolit. Aici nu e vina noastră. Banii trebuiau să vină. Nu pot să iau de la un funcţionar şi dau în partea ailaltă.”
Reporter: ”Faţă de anul trecut, salariile s-au dublat?”
Damian Butnariu: ”Eh.. Nu, nu s-au dublat. Sunt cât de cât ok. Undeva la 5 mii.”
Felix Guzga, purtător de cuvânt prefectura Iași: “Am primit de la mai multe primării precum că nu le ajung fondurile pentru plata acestor angajaţi. Au fost trimise Guvernului. Fiecare primărie îşi gestionează fondurile aşa cum crede de cuviinţă.”
Salariile asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap nu au fost plătite nici în localitatea Heleșteni din Iași.
Constantin Hara, primar Heleșteni: “De trei luni de zile nu am mai reuşit să punem în plată asistenţii personali şi indemnizaţiile lor aferente.”
Reporter: ”Şi salariile angajaţilor primăriei?”
Constantin Hara: ”Nu. Suntem la zi cu salariile. Nu am mărit salariile la primărie, sunt la limita de jos. La primar nu s-a mărit.”
Potrivit unui document publicat pe pagina de internet a Primăriei Heleşteni, primarul avea în martie un salariu de 9.500 de lei. Indemnizaţia este aproape dublă faţă de anul trecut, potrivit declaraţiei lui de avere. Între timp, asistenţii personali aşteaptă salariile restante, mai scrie stirileprotv.ro.