Premieră pentru transplantul renal ieşean! Rinichii unui donator de organe aflat în moarte cerebrală ajung la Iaşi

Date:

Centrul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi a efectuat zilele trecute o premieră medicală, fiind vorba despre două transplanturi efectuate în acelaşi timp, de la un donator în moarte cerebrală. Noutatea o reprezintă faptul că ambii rinichi au ajuns la Iaşi în urma prelevării, de obicei unul dintre rinichi fiind redirecţionat din start către Bucureşti.

Prelevarea a avut loc la Oradea, fiind de asemenea prima prelevare făcută de către echipa din Iaşi în afara Moldovei. O altă noutate a fost reprezentată de faptul că donatorul aflat în moarte cerebrală suferea de hepatită C, fiind vorba despre o serie de riscuri şi complicaţii care puteau să existe, însă care au fost explicate încă de la început celor doi pacienţi, scrie ziaruldeiasi.ro.

Organele au fost primite de o femeie de 41 de ani din judeţ care făcea dializă de 18 ani şi un bărbat de 65 de ani din judeţul Botoşani, cunoscut cu probleme cardiovasculare, pentru care aceasta ar fi fost singura şansă de a fi perfect compatibil cu rinichiul.

„A fost o oportunitate pentru centrul de la Iaşi, care a fost singurul ce a răspuns solicitării şi care a avut pacienţi compatibili. S-au căutat cei mai potriviţi pacienţi, li s-au explicat riscurile şi, din fericire, în prezent, virusul are tratament şi putem merge mai departe cu aceste intervenţii, mai ales având în vedere că mai există cazuri făcute în trecut la noi. Este o schimbare pe care o apreciem şi totodată este un act de normalitate, ca rinichii să meargă la cei care au cea mai mare nevoie, indiferent de unde este pacientul“, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, o echipă de la unitatea medicală s-a deplasat la Oradea cu ajutorul unui elicopter SMURD, fiind aleasă această variantă pentru a reduce timpul de aşteptare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria IAȘI va organiza acţiunea cultural-caritabilă ”Copii de nota 10”

Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria Municipiului Iaşi,...

Radu BOTEZ, fost VICEPRIMAR al IAȘULUI, noul director ECOPIAȚA

Fostul viceprimar Radu Botez a fost numit director interimar...

Romeo VATRĂ, director pe 4 ani la Aeroportul IAȘI! A dat concurs

Este vorba despre Romeo Vatră, desemnat în funcția de...