Premieră națională la IAȘI: prima degustare de VINURI în realitatea virtuală

Date:

O premieră națională a avut loc la Iași: în cadrul unui eveniment despre tehnologie, participanții au luat parte la o degustare de vinuri reală într-o cramă complet virtuală.

Practic, sortimentul de vin dorit a fost selectat în Metaverse, iar apoi a fost turnat în paharul real de la masa persoanei care l-a ales.

Prin intermediul tehnologiei VR (Virtual Reality), experiența unei degustări de vinuri atinge un alt nivel, combinând descoperirea informațiilor despre vinuri într-o galerie virtuală cu savurarea pe loc a băuturii alese.

Această degustare inedită a avut loc cu prilejul evenimentului ”Realitatea Virtuală, tehnologie pentru prezent” organizat de compania ieșeană de tehnologie Quartz Matrix, ce a avut loc pe 26 mai la Iași și la care au participat reprezentanți ai instituțiilor și companiilor din educație, medicină, industrie, arhitectură, inginerie și producție.

Realitatea virtuală devine deja parte din viața noastră zilnică cu avantaje reale ale tehnologiei în domenii precum educație, medicină sau industrie. Ne bucurăm că aceste inovații sunt îmbrățișate și la nivel local și că putem contribui la accelerarea transformării digitale din mediul business”, a spus Mihai Suchar, Directorul General al companiei Quartz Matrix.

Participanții au putut testa kiturile de Virtual Reality HP Reverb G2 premiate la CES Innovation Awards, iF Design Awards și reddot Design Awards și au descoperit modalități alternative de a cerceta și testa principii științifice, căi de a realiza simulări pentru proceduri de training sau de mentenanță, modul în care poate fi scurtat ciclul de dezvoltare al produselor și pot fi simplificate fluxurile de lucru și cum se poti face ajustări de proiectare înainte de a lansa game noi de produse.

Quartz Matrix este o companie românească de tehnologie și inginerie prezentă de aproape 30 de ani pe piața Business-to-Business din România. Gândindu-se constant la soluții de viitor viabile, Quartz Matrix implementează de peste 15 ani proiecte și soluții inovative în domenii de tehnologie avansată, remarcându-se ca pionieri în IoT (Internet of Things) și Industry 4.0 în România.

Cu peste 100 de angajați la nivel național, compania a implementat mai mult de 3500 de proiecte de anvergură, cifra de afaceri în 2021 atingând 54 milioane lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință...

Încep lucrărilor de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 15

Licitația pentru încredințarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit...