Prejudiciu de 9 milioane de lei. Percheziții la evazioniști din București și alte 4 județe: 32 de persoane audiate

Date:

În această dimineață, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează 26 de percheziții, în municipiul București și județele Ilfov, Dâmbovița, Argeș și Prahova, la sediile mai multor firme și locuințele unor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de aproape 9.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.

La data de 26 septembrie a.c, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 26 de percheziţii, în municipiul Bucureşti și județele Ilfov, Dâmbovița, Argeș și Prahova, la domiciliile unor persoane și sediile sociale ale unor societăți comerciale cercetate pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Din materialul probator administrat până în prezent, au rezultat indicii că persoanele în cauză, în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2014, ar fi creat un sistem prin care societăţi comerciale controlate şi administrate în fapt de acestea, dar şi societăţi ce aparţineau altor persoane, s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, respectiv de la plata T.V.A. şi a impozitului pe profit.

Activitatea infracțională se realiza prin evidenţierea în contabilitate şi în documentele legale (deconturile de T.V.A. şi declaraţiile privind obligaţiile de plată către bugetul de stat) a unor operaţiuni nereale şi cheltuieli fictive, în baza unor relaţii cu societăţi controlate în fapt tot de persoanele bănuite.

Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 8.982.728 de lei, reprezentând T.V.A. şi  impozit pe profit, eludate la plată.

În vederea continuării cercetărilor, 32 de persoane vor fi conduse la audieri.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti specializați din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., Poliției Capitalei și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Dâmbovița, Argeș și Prahova, împreună cu grupe de intervenție din cadrul S.I.A.S..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

A început cea mai mare sărbătoare a studenților din Iași

În perioada 20 - 28 aprilie 2024 Casa de...

Sărbătoarea Florilor FloralIS revine la IAȘI în perioada 26 – 28 aprilie 2024

În perioada 26 - 28 aprilie 2024 Iașul va...