marți , 11 decembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Pregătiri pentru hramul Sfintei Parascheva: culorile alese pentru împodobirea baldachinului. Povestea celor chemați să ajute (VIDEO)

Curtea Mitropoliei din Iași a prins viață, miercuri dimineață: un noian de flori a fost adus special de la București  pentru a împodobi racla Sfintei. Parfumul florilor, culorile mov și albastru (care sunt folosite anul acesta în aranjamentele florale) inaugureză involuntar o atmosferă de sărbătoare. Pelerinii vin din toate părțile pentru închinare și cucernicie, iar Iașul se transformă treptat în cel mai mare centru de pelerinaj din țară.

În curtea Catedralei, este deja montat baldachinul și este pregătit locul unde va fi scena pe care se va oficia, în ziua de 14 octombrie, Sfânta Liturghie pe pietonalul din Ștefan cel Mare. Un camion plin cu flori pentru înfrumusețare a fost adus de la București de către familia Buștei, care de 15 ani se ocupă de aranjarea baldachinului. La montarea lui și la ornamentarea acestuia cu mii de flori, participă întreaga familie, dar și o echipă alcătuită din voluntari.

„Facem acest gest deja de multă vreme. Venim aici în fiecare an, pentru că credem în Dumnezeu și pentru că am deprins să fim credincioși încă de pe când eram copii. Bunica noastră era chiar bigotă, iar Sfânta pentru noi este patroana familiei.”, a declarat florăreasa Florentina Buștei.

Fiica cea mare a florăresei, Maria Bulat, ne-a destăinuit că face aceasta din plăcere și din convingere. Faptul că sunt cu toții sănătoși se datorează tot Sfintei, crede femeia. În cinstea Cuvioasei și-a botezat copila Parascheva, care a fost „pelerin” încă din burtica mamei. Bucureștencele ne-au mai spus că le place Iașul pentru că este un oraș de oameni primitori, care sunt mai calzi, mai buni, mai sufletiști, iar dacă ar fi să se mute cu traiul, ar alege anume acest oraș.

Pregătirile pentru Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva înseamnă un efort pentru organizatori, dar mai ales cucernicie și credință puternică din partea mirenilor. Mulți pelerini cred că s-au vindecat de boli grave, închnându-se la racla ei cu puteri miraculoase. Și-au recăpătat  liniștea sufletească și au fost ocoliți de o mulțime de probleme. Pelerinajul le-a adus bunăstare în familie și pace sufletească.

„Ne pregătim de începerea oficială a sărbătorii. Neoficial, însă, a început de săptămâna trecută. Încă de atunci au venit foarte mulți creștini. Se vorbește despre Cuvioasa Parascheva că este făcătoare de minuni. Cea mai mare minune este aducerea a atât de mulți oameni, oameni diferiți, cu locuri de muncă diferite.  Cuvioasa le oferă tuturor un ajutor, un gram de înțelegere. Sperăm ca în acest an să avem un număr mai mare de pelerini, ținând cont și de vremea favorabilă. Noi ne-am pregătit pentru primirea pelerinilor. Astăzi începe împodobirea baldachinului cu flori. Este o simfonie de culori. În acest an, predomină albastru și mov. Albastrul este simbolul curățirii, culoarea cerului.”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Florile care bucură privirea credincioșilor și omagiază imaginea sfintei sunt aduse din Olanda. În fiecare an este folosit trandafirul, crizantema și crinul, devenite deja tradiționale. Aranjamentele florale din anul acesta conțin delfinium, hortenzii din belșug, antrinium, longi florum, eustoma, clematis și nu în ultimul rând, liliacul, deș i afară e toamnă! Florăreasa Maria Bulat ne-a mai spus că toate florile le asociază cu chipul Sfintei, iar la alegerea mostrelor buchetelor participă toată familia. Dacă vreun model nu este pe placul unui membru al familiei, el este schimbat.

De asemenea, culorile florilor din baldachin trebuie să coincidă cu cele de pe veșmintele sfintei. Acestea sunt croite din catifea albă pe care sunt aplicate flori brodate. Cei care croiesc aceste veșminte trebuie să treacă printr-o perioadă de pregătire: de rugăciune și post. Se mai știe că veșmintele Sfintei Parascheva sunt schimbate de către preoți de cinci ori pe an, la diferite ocazii religioase, și este respectat cu strictețe un anume ceremonial.

Înseși moaștele sunt acoperite cu un veșmânt ce datează din anul 1641, pe care este pus un sigiliu, unde este menționat blestemul domnitorului Vasie Lupu și al MitropolituluiVarlaam: „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.”

Anul acesta sunt așteptați în pelerianj la Iași peste 300.000 de pelerini, care vor îngenunchea la racla unde se odihnesc rămășițele Sfintei.

 

Un reportaj de Elena Godzin

Recomandări

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost celebrată la Palatul Roznovanu (FOTO)

Fundaţia Star of Hope Romania, Primăria Municipiului Iași, Federația Organizațiilor de Părinți care au Copii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *