de Florin Țugui
Zona poartă, după cum vedeți, două denumiri, una dintre ele fiind dată de mai marii conducători ai orașului din acele vremuri în cinstea regalității române. Foarte multe bulevarde și alei din Iași le poartă numele: Blv. Carol I, Blv. , Aleea Principesa Maria, Str. Regina Elisabeta etc. Astfel că această esplanadă capătă denumirea oficială de ,,Esplanada Elisabeta”. Pentru novici, Elisabeta a fost soția Regelui Carol I al României și prima Regină a României, cunoscută în lumea culturală și drept Carmen Sylva, numele complet al Reginei fiind Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied.
Denumirea cea mai uzuală a zonei este ,,Râpa Galbenă” și își are originea de la faptul că în acest loc majoritatea olarilor care trăiau într-un cartier localizat în zona Pieței Unirii, și a celor care își construiau case, veneau să extragă lutul necesar de aici. Zona era una mlăștinoasă, urât mirositoare și neîngrijită, cu alunecări de teren provocate de izvoarele subterane care străbateau Copoul și se revărsau aici. Deschiderea liniei de cale ferată Pașcani-Iași și inaugurarea Gării Iași, la 20 mai/1 iunie 1870, precum și construirea clădirii Vămii și a antrepozitelor de lângă Gară (cunoscute acum sub numele de „Vama Veche”) au impulsionat activitatea economică din zonă, impunând căutarea de soluții pentru sistematizarea și asanarea zonei.
Nicolae Gane, de mai multe ori primar al Iașului, a fost primul care a propus în 1897, în cel de-al treilea mandat, un proiect de asanare a zonei ce urma să fie realizat pe o veche proprietate a familiei Gane, moștenită de la clucerul Ioniță Gane. Planurile sistemului de canalizare au fost realizate de inginerul șef Charles Chaugneau din cadrul Serviciului Tehnic al Primăriei, iar proiectul esplanadei de arhitectul Inginio Vignali. La 3 martie 1898 este aprobat proiectul constructiei iar in august 1898 se trece la lucrările de amenajare a canalelor care urmau să deverseze în Bahlui apa izvoarelor subterane captate în zonă.
Zidul și scările au fost finalizate prin noiembrie 1900. Recepția provizorie a lucrării a fost realizată la 1 martie 1901 și, după lucrările de finisare, primarul Constantin B. Pennescu (1901-1904) realiza recepția definitivă, la 7 martie 1902.
Cu toate ca Nicolae Gane a susuținut mereu că ideea i-a venit într-o noapte, mulți l-au contrazis susținând că de fapt s-a inspirat din memoriile lui Mihai Eminescu.
Visător şi nostalgic, profund impresionat de trecutul şi frumuseţea bătrînului Iaşi, poetul avea uneori plăcerea să privească imensa vale ce se întindea prăpăstioasă, la poalele târgului, de-a lungul Bahluiului. Înecată de şuvoaie şi năpădită de nesfârşitele păduri de rogoz, trestie şi păpuriş, mişunând de păsări, peşti şi felurite gângănii, părea o adevărată deltă în mijlocul căreia se ridica „Palatul Nemţesc” al Gării.
Cercetând încântătoarea privelişte, „rezemat cu coatele pe bara de lemn”, întinsă ca parapet, la marginile malurilor abrupte dinspre Cişmeaua Păcurari, uneori putea fi văzut poetul Mihai Eminescu. Acolo îl găsi într-o zi Gh. Popa Radu. Privea spre Galata. Întrebat ce face, avea să răspundă: „Ce să fac… admir natura; uite domnule Radu, spune-mi, cine ar fi în stare să-mi puie pe hârtie tabloul acesta care ni se prezintă înaintea ochilor. Doamne! exclamă el, ce poziţie frumoasă are Iaşul! De-aş avea eu bani, aş pune să se facă un pod de aici până pe dealul Galata. închipuie-ţi, când acest pod ar exista, să stai în mijlocul lui, ce privelişte frumoasă ai avea. Cred că în lumea întreagă nu s-ar mai găsi pereche”.
