Pompierii care au intervenit în salonul morții de la Neamț au avut nevoie de consiliere psihologică pentru a reveni la serviciu

0
228

Pompierii care au participat, sâmbătă seara, la evacuarea victimelor și stingerea focului izbucnit la secția ATI a Spitalului Județean Neamț, au avut nevoie de consliere psihologică, marți dimineață, când au revenit la serviciu.

Inițial, conducerea ISU Neamț hotărâse ca aceștia să rămână acasă, în izolare, după ce au intrat în contact cu persoane bolnave de COVID-19, însă specialiștii DSP au stabilit că aceștia nu au fost expuși unui risc de infectare.

Intervenția de sâmbătă seara a pompierilor și-a pus amprenta asupra psihicului acestora, în condițiile în care imaginea pe care au găsit-o în salonul morții a fost una cu un puternic impact emoțional, mai ales că cinci dintre victime erau aproape carbonizate.

Mai mult, oficiali din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au declarat, pentru Gândul.ro, că, inițial, conducerea ISU Neamț stabilise ca pompierii respectivi să intre în izolare, pe motiv că, în momentul intervenției nu ar fi purtat echipament corespunzător de protecție împotriva COVID-19.

Totuși, reprezentanții ISU Neamț susțin că, în urma unei anchete epidemiologice susținute de specialiștii DSP s-a ajuns la concluzia că pompierii salvatori nu puteau contacta virusul în timpul intervenției și, ca urmare, marți dimineață, s-au prezentat la serviciu.

Totuși, spun sursele citate, aceștia au avut nevoie de consilieră psihologică din partea specialistului ISU Neamț, care a discutat cu fiecare în parte, potrivit gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.