Polițiștii de la prevenire și de la siguranță școlară s-au întâlnit cu 300 de copii

Date:

La data de 4 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului de Siguranță Școlară Iași au desfășurat activități preventive pe raza satului Liteni, din comuna Belcești, acolo unde a fost organizat Crosul Ziua Olimpică, la care au participat elevii Școlii Gimnaziale Liteni.

Astfel, în cadrul proiectului ”RO Cyberex – Perfecționare, cooperare și prevenire în lupta împotriva criminalității informatice”, au fost prezentate riscurile și vulnerabilitățile la care pot fi expuși elevii în mediul online.
De asemenea, au fost transmise informații preventive referitoare la măsurile ce trebuie cunoscute și aplicate pentru conștientizarea și promovarea principiilor unui internet mai sigur.

Elevii au primit și recomandări pe linie rutieră, pentru a evita implicarea în accidente rutiere și pentru a ști să circule corect pe drumurile publice.

Totodată polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și-au prezentat tehnica din dotare și au efectuat, spre marea bucurie a copiilor prezenți, exerciții de dresaj canin cu trei câini polițiști care participă la intervenții polițienești.

Evenimentul a fost un succes, datorită zâmbetelor, interesului și inteziasmului arătat de cei 300 de copiii care au participat la activități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

UAIC a deschis noul an universitar la Extensiunea Chișinău

Marți, 3 octombrie 2023, la ora 11.30, în Aula...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează joi, 12 octombrie 2023, ora...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la primele două concerte din luna octombrie

VINERI, 06 octombrie 2023, va avea loc la Casa de Cultură...

Studenții de la Universitatea „A.I.Cuza” vor beneficia de abonamente CTP Iasi la preț redus

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a semnat...