marți , 26 ianuarie 2021 3:31 am
Iasi booked.net
-1°C

Poli Iași întâlnește echipa antrenată de Ionuț Popa în Cupa României

Politehnica Iaşi va juca în 16-imile Cupei României cu UTA, în deplasare, echipă pregătită de unul dintre cei mai iubiţi foşti antrenori ai clubului din Iaşi, Ionuţ Popa.

Preşedintele executiv al Politehnicii, Adrian Ambrosie, a declarat că obiectivul echipei din Copou este să ajungă cât mai departe în Cupă, ba chiar să o câştige.

”Nu am avut o tragere prea bună, pentru că am căzut cu o echipă puternică a ligii secunde, care are obiectiv promovarea. Va fi un meci dificil, cu o formaţie pregătită de Ionuţ Popa, un antrenor care cunoaşte Iaşiul în amănunt. Va fi foarte greu şi prin prisma faptului că vom avea o deplasare lungă şi obositoare, la Arad, iar după anularea zborului Iaşi – Timişoara ne va fi foarte greu să ajungem în acea zonă. Indiferent de aceste aspecte, obiectivul nostru este calificarea în fazele superioare ale competiţiei. Cupa României este un obiectiv al nostru, pentru că se poate ajunge cel mai uşor în cupele europene prin această competiţie. Avem un lot numeros şi valoros şi vom aborda cu maximă seriozitate acest meci”, a declarat Adrian Ambrosie, scrie prosport.ro.

Lui Ionuţ Popa nu-i arde de Cupă şi de întâlnirea cu Poli Iaşi: „Meciul îl jucăm pentru că trebuie jucat. Eu mă axez pe campionat”

După ce a înfruntat Poli Iaşi din postura de antrenor al echipei ACS Poli Timişoara, în urmă cu două sezoane, Ionuţ Popa va fi adversar al clubului din Copou şi cu UTA, la sfârşitul acestei luni, în 16-imile Cupei României. Popică, un tehnician extrem de iubit de către suporterii ieşeni, spune că nu îl interesează meciul din Cupă şi că va juca cu rezervele contra Politehnicii.

”Pe noi ne surprinde faptul că am ajuns până aici şi am trecut de Timişoara în etapa trecută (n.r. – au câştigat cu 2-1 cu ACS Poli pe teren propriu). Voi juca cu rezervele contra Politehnicii. Cupa este o competiţie la care eu nu subscriu. Am problemele mele în campionat, am meci pe teren propriu după cel din Cupă cu Poli Iaşi şi nu vreau să risc să joc cu titularii. Acesta e punctul meu de vedere. Cupa nu este un obiectiv pentru noi, e clar. Este un meci care trebuie jucat şi atât. Mă bucur că joc cu Poli Iaşi, o echipă dragă mie, un oraş care îmi este la suflet, dar mai sunt puţine persoane la club din perioada în care am antrenat eu acolo. Le doresc celor de la Iaşi să câştige Cupa României dacă asta îşi doresc. De ce nu… Şi Voluntariul a reuşit”, a declarat Ionuţ Popa, mai  scrie prosport.ro

Meciurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în perioada 24-30 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu excepţia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit ulterior.

Recomandări

Politehnica Iași s-a mărit

Lotul CSM Politehnica Iași prinde contur după ce gruparea din Copou s-a despărțit de mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *