Podul de pe drumul județean 248A, de la intrarea în Țibana va fi reparat

0
283

Comunicat de presă. Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor a semnat cu firma SC Tehnoforest contractul de reparații în valoare de 699 135 lei cu TVA, banii fiind asigurați din bugetul Consiliului Județean Iași.

De la data semnării ordinului de începere a lucrărilor, constructorul va avea la dispoziție 60 de zile pentru a realiza lucrarea, în caz contrar, fiind aplicate penalități.
În vederea protejării drumurilor și a depistării conducătorilor auto care nu respectă limita de încărcare, DJADP va amenaja șase platforme pentru verificarea tonajelor autovehiculelor. Investiția va costa 623 439 lei cu TVA, iar execuția va dura 60 de zile de la data începerii lucrărilor.
”Este necesar să monitorizăm traficul greu pe drumurile județului deoarece unii conducători auto nu respectă limita până la care pot fi încărcate autocamioanele pe care le conduc. Am avut situații în care drumuri abia refăcute au fost deteriorate de suprasarcina mașinilor mari. Este nevoie de responsabilitate și responsabilizarea tuturor participanților la trafic dacă vrem să avem drumuri bune”, a declarat Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean.
Platformele pentru verificarea tonajelor autovehiculelor vor fi amplasate în următoarele locații :
– DJ 208: Paşcani – limita jud.Succava. km. 30+050, partea stângă, (ieșire din municipiul Pașcani);
– DJ 208: Paşcani – limita jud.Succava, km. 44+400, partea stângă, (ieșire din localitatea Lespezi);
– DJ 248: laşi – Scânteia, km.9+800, partea dreaptă (ieşire din localitatea Dumbrava);
– DJ 248: laşi – Scânteia, km.27+300, partea stângă ( localitatea Scânteia);
– DJ 282C:Țigănaşi -Vlădeni. km. I +500. partea dreaptă (intrare localitatea Țigănași);
– DJ -282 B:Şipote – Plugari, km. 34+500. partea dreaptă ( ieşire din localitatea Plugari).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.