joi , 20 ianuarie 2022 8:20 pm
Iasi booked.net
-1°C

PNL pregătește ”premierul de sacrificiu”! Cum arată ultimele CALCULE ale LIBERARILOR

Nicolae Ciucă (ministrul Apărării) şi Lucian Bode (ministrul de Interne) sunt variantele pe care preşedintele Klaus Iohannis le ia în calcul pentru rolul de premier de sacrificiu, susţin surse din conducerea PNL pentru News.ro. Premierul desemnat de Iohannis se va retrage înaintea votului de învestire din Parlament, astfel încât preşedintele să poată veni din nou cu propunerea Florin Cîţu – premier.

O decizie a Curţii Constituţionale din 2020 interzice ca premierul “trântit” prin moţiune de cenzură să fie tot el desemnat, imediat, prim-ministru de către preşedinte. Concret, după ce, în ianuarie 2020, guvernul Orban a căzut prin moţiune de cenzură, CCR a decis că preşedintele nu-l poate desemna tot pe Ludovic Orban ca primă încercare de a forma guvernul. Prin urmare, şeful statului a venit cu varianta Florin Cîţu, la acea vreme ministru de Finanţe. Numai că Florin Cîţu şi-a depus mandatul cu 15 minute înainte să primească votul de încredere al Parlamentului, dominat atunci de PSD. De ce? Pe fondul pandemiei de coronavirus, care tocmai izbucnise, PSD era dispus să voteze un guvern Cîţu. În schimb, pentru a menţine parteneriatul cu PNL, preşedintele Klaus Iohannis îl dorea în fruntea guvernului pe Ludovic Orban, liderul de atunci al liberalilor. Prin urmare, Florin Cîţu s-a retras, iar preşedintele l-a desemnat prim-ministru pe Orban, care a fost instalat cu voturile PSD. Astfel, Florin Cîţu a jucat rolul premierului de sacrificiu, aruncat în lupta politică doar pentru a bifa cerinţa CCR.

Acum, Florin Cîţu se află exact în situaţia în care se afla Ludovic Orban la începutul anului 2020. Moţiunea de cenzură depusă de social-democraţi are şanse foarte mari să treacă, în condiţiile în care PSD, USR şi AUR – partidele ostile premierului – au 50 de voturi peste limita majorităţii. Cum preşedintele Klaus Iohannis insistă ca Florin Cîţu să rămână premier, are nevoie de o variantă de sacrificiu pentru a respecta decizia CCR.

În acest moment, variantele luate în calcul de Iohannis sunt Nicolae Ciucă şi Lucian Bode, susţin surse liberale. Liderii PNL iau în calcul şi varianta în care, pe fondul crizei sanitare, Nicolae Ciucă să fie votat de PSD pentru şefia guvernului. Chiar dacă e parlamentar PNL, generalul Ciucă e văzut mai degrabă ca tehnocrat. În cazul în care va fi învestit, Ciucă va demisiona, astfel încât preşedintele să vină din nou cu Florin Cîţu premier, care să încerce să strângă o majoritate parlamentară.

Recomandări

Premierul CIUCĂ anunță plafonarea prețului la ENERGIE și la gaze, de la 1 FEBRUARIE

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *