PNL, amendat cu 5.000 de lei pentru ședința organizată de Costel Alexe și Mihai Chirica

0
145

Organizatorii întâlnirii electorale de lansare a candidaților PNL la funcțiile de Primar al municipiului Iași și de Președinte al Consiliului Județean Iași au primit o amendă contravențională de 5.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Ioana Bâlea, a precizat că nu au fost respectate măsurile privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, potrivit nordestnews.ro.

„În urma verificărilor efectuate, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru organizarea unui eveniment cu un număr de 90 de persoane”, a declarat purtătoarea de cuvânt IPJ Iași.

Întâlnirea electorală s-a desfășurat sâmbătă, 27 iunie, într-un local din comuna Aroneanu. La eveniment au participat ministrul Mediului, Costel Alexe, președinte al organizației județene PNL Iași, și Primarul Iașiului, Mihai Chirica.

Reprezentanții PNL au precizat, într-un comunicat, că a fost respectată distanță socială. Din pozele publicate în presă se observă că participanții nu purtau măști, evenimentul fiind organizat în spațiu închis, și nu era respectat principiul „distanțării sociale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.