Plan roșu de intervenție! 16 copii şi un adult, transportaţi la spital după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat în Suceava (VIDEO)

0
329

Un autocar în care se aflau mai mulţi copii a fost implicat duminică seară într-un accident în localitatea Dărmăneşti, judeţul Suceava, fiind activat Planoul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului. Un adult şi 16 copii au fost transportaţi la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, 16 copii şi un adult vor fi duşi la spital.

„În autocar erau 50 persoane, respectiv 43 de copii şi şapte adulţi. Autocarul este din Belarus. Un număr de 17 persoane vor fi transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Este vorba de 16 copii şi un adult. Starea lor este bună”, a spus Găleată.

Din motive încă necunoscute, autocarul s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 2, pe raza comunei Dărmăneşti, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri de mers.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.