marți , 7 decembrie 2021 8:52 am
Iasi booked.net
-1°C

Pilot militar român, găsit mort într-o cameră de hotel din Franța

Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, a decedat, sâmbătă, în camera de hotel în care era cazat.

 

„Ofiţerul participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exerciţiul multinaţional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai – 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. La acest exerciţiu, România participă cu un detaşament format din 33 de paraşutişti militari şi o aeronavă C 27J Spartan.

În dimineaţa acestei zile, ofiţerul a fost găsit fără cunoştinţă de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenţia medicală de urgenţă, prin serviciul 112, însă manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare franceze”, relevă un comunicat remis de MApN, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experienţă de peste 7.500 de ore de zbor efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manşa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor. Ofiţerul, în vârstă de 55 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1986. Era căsătorit şi avea un copil.

Reprezentanţii MApN au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia franceză, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului. Conducerea MApN îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate, relevă comunicatul MApN.

 

Sursa: Știrile Pro TV

Recomandări

Un minor de 7 ani a murit în mâinile doctorilor

Azi dimineață, un minor în vârstă de șapte ani din județul Botoșani a murit în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *