sâmbătă , 20 octombrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Peste 7.000 de pelerini din Voluntari au sosit la Iași cu 110 autocare

Noapte albă pentru credincioşii din Voluntari. Peste 7.000 de oameni au pornit în pelerinaj către Iaşi pentru a lua parte la prăznuirea Sfintei Parascheva, una dintre cele mai mari sărbători ale ortodoxiei.

110 autocare au fost puse la dispoziţia lor de către Primăria Voluntari pentru această călătorie. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei estimează că peste 300.000 de pelerini vor ajunge la Iaşi până duminică la racla cu moaştele Sfintei.

Pelerinajul miilor de credincioşi a început cu tradiţionala slujba găzduită în Catedrala Sfintei Parascheva din Voluntari. Cu binecuvântarea preoţilor, oamenii au urcat în autocarele ce au plecat noaptea spre Iaşi. De-a lungul anilor, pentru unii dintre ei a devenit o adevărată tradiţie.

Nou-veniţii au fost impresionaţi de organizare şi şi-au luat inima în dinţi să străbată aproape 400 de kilometri până la Catedrala Mitropolitană din Capitala Moldovei, să se roage astăzi la moaştele Cuvioasei Parascheva.

Nu mai puţin de 110 de autocare au fost mobilizate de primăria Voluntari pentru cei 7.000 de credincioşi care au făcut deplasarea complet gratuit către Iaşi. Totul, desigur, din banii primăriei.

Până duminică, când se prăznuieşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, sunt aşteptaţi la rugăciune peste 300.000 de credincioşi. Sute de voluntari au fost mobilizaţi de biserică pentru a avea grijă de pelerini, care vor primi şi pachete cu mâncare şi ceai fierbinte pe perioada slujbei.

 

Sursa: Știrile Pro TV

Recomandări

Licitaţia publică cu strigare pentru închirierea a 41 locuri de parcare pe Strada Ciurchi!

Municipalitatea ieşeană organizează în data de 29 octombrie, ora 14.00, la sediul Direcţiei Exploatare Patrimoniu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *