luni , 6 decembrie 2021 9:29 pm
Iasi booked.net
-1°C

Permis de conducere fals, descoperit de poliţiştii de frontieră gălățeni

Poliţiştii de frontieră cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean sirian care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Bulgaria, ce s-a dovedit a fi fals. 

În data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Olanda, un cetățean sirian, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, asupra căruia au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia. În urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat că permisul de conducere în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Recomandări

Certificate Covid false, descoperite la Frontiera Albița

Certificate privind testarea pentru depistarea SARS-CoV-2 false, descoperite la controlul de frontieră Poliţiştii de frontieră …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *