Permis de conducere fals, ascuns în bordul unui microbuz descoperit la Vama Albița

0
214

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit în torpedoul unui microbuz un permis de conducere fals.

În ziua de 24 mai a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, Mihail T., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Cehia, care se deplasa pe ruta R. Moldova-Germania.

În baza unei analize de risc, au fost efectuate controale amănunțite asupra persoanelor și bagajelor, în urma cărora echipa comună de control a descoperit ascuns într-un portmoneu aflat în torpedoul microbuzului un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, eliberat pe numele unui cetățean din R. Moldova care nu era prezent în microbuz, valabil pentru categoriile A, B și C.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că portmoneul a fost uitat în microbuz cu ocazia unui transport anterior de către un cetățean din R. Moldova și că urma să i-l restituie când ajungea în Germania. Acesta a mai declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul este fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.