duminică , 24 ianuarie 2021 8:46 pm
Iasi booked.net
-1°C

Percheziții la Iași într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au efectuat 5 percheziţii domiciliare într-un dosar întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Ieri., poliţiştii au desfăşurat o acţiune, în cadrul căreia au efectuat 5 percheziţii domicialiare, într-un dosar penal în care se fac cercetări  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală cu cereale.

Astfel, din cercetări a rezultat că, în perioada 2017-2019, persoane juridice ar fi evidenţiat operaţiuni fictive de achiziţie de cereale în scopul introducerii acestora în circuitul economic. În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente contabile şi medii de stocare ce vor fi analizate în cadrul cercetărilor.

De asemenea, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale care se impun.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul I.G.P.R.-Direcţia de Operaţiuni Speciale şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Recomandări

Atacatorul lui Mihai Chirica este fost programator

Barbatul care l-a stropit astazi cu iaurt pe Mihai Chirica este un fost programator. Se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *