Percheziții DIICOT în toate județele, la grupări infracționale din domeniul medical: prejudiciu estimat de 10 milioane de lei

0
232

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Tg. Mureș, împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate  Tg. Mureş  au la efectuat 68 de percheziții domiciliare în toate județele României, inclusiv în municipiul București  într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică

 

La data de 9 mai a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tg. Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, au desfăşurat, în toate judeţele României și în municipiul Bucureşti, 68 de percheziţii într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică.

În fapt, începând cu anul 2013, mai multe persoane de pe teritoriul judeţului Mureş şi nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenţi medicali), ar fi falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripţii medicale şi registre, prin care au atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultaţii, dispozitive medicale recomandate fictiv).

În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare,  dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost  comise în beneficiul a două societăţi comerciale  ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind  încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust.

Reprezentanții societăților vizate  în cauză, care s-au constituit într-un grup infracțional organizat,  livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu codul C05 – catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către C.N.A.S.

Din verificările efectuate până în acest moment se estimează prejudiciu de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză.

În continuare, la sediul DIICOT – ST Tg. Mureș, în primă fază,  urmează a fi audiate circa 50 de persoane.

Acţiunea este efectuată  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Sibiu.

La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.