sâmbătă , 20 octombrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Pentru pofticioși și nu numai: Preparate culinare din toată lumea, muzică bună și relaxare, la Street Food Festival (VIDEO)

Săptămâna aceasta,Grădina Palas a găzduit o nouă ediție a Street Food Festival-ului, eveniment realizat de  Agenția Why Not & Flavours.  Organizatorii au oferit vizitatorilor distracții, muzică live și proiecții de film în aer liber. Gurmanzii și pofticioșii au savurat din gastronomia preparatelor din mai multe țări ale lumii, pregătite chiar sub ochii lor.

Peste 40 de bucătari pricepuți în arta culinară au făcut Master Chef în aer liber, spre bucuria și surpriza vizitatorilor. Bucătăriile lor ambulante s-au transformat în adevărate runde, iar provocarea în luarea șorțului se derula sub ochii curioșilor, martori ai măiestriei de a găti rapid și delicios. Câștigătorii erau desemnați chiar de cumpărătorii care făceau coadă la toneta cea mai populară.

Meniul bucătăriilor pe patru roți a fost variat, propunând ieșenilor și oaspeților evenimentului bucate delicioase și apetisante din toate colțurile lumii. Astfel, participanții la Festival au avut ocazia să guste zeci de preparate incredibile din bucătăria mexicană, chineză, greacă, italiană ș.a. Alături de rețetele savuroase de pizza fierbinte, tăieței pregătiți în stil asiatic, burgeri suculenți, produse grill cu sosuri, preparate tex-mex aromate și alte delicii din fructe de mare, la loc de cinste au stat vinurile.

Pe rafturile elegante, puteau fi degustate vinuri nobile, din soiuri rare, provenind din Italia, Spania, Franța sau România. Cunoscătorii, dar și romanticii care au ales să se relaxeze în compania unei persoane dragi în fața Palatului Palas, pe înserate, au avut ocazia să aleagă o sticlă cu vin dintr-un sortiment variat. Cumpărătorilor le stau la îndemână vinuri roșii care atrag prin intensitatea culorii, vinuri albe parfumate sau rose.

Echipa INFO IAȘI a fost martoră la pregătirea mai multor preparate fast food. Trebuie menționat că prețurile sunt destul de piperate, variind între 20-35 lei pentru o porție pentru care aștepți aproximativ 10-15 minute. Ingredintele folosite sunt atât cele tradiționale, cât și cele specifice bucătăriei stradale: ceapă, morcov, varză, porumb, cartofi (care sunt la mare căutare), orez, paste/tăiței și, desigur, sosuri din belșug. Carnea, cașcavalurile, brânzeturile sau produsele din pește sunt asezonate cu condimente sau ierburi aromate, care transformă părculețul înr-o apetisantă zonă, chiar dacă nu-ți este foame. Berea și băuturile răcoritoare, dulciurile și înghețata întregesc această atmosferă de festin binecuvântat în centrul urbei!

Din păcate, acestă tradiție a bucătăriei stradale, care în România este încă un concept în devenire, își are și scadențele sale. Nu de fiecare dată tăvile, tigăile și alte scule trebuincioase pentru gătit sunt spălate cum ne-am dori sau condițiile de păstrare a cărnii, sosurilor și altor ingrediente sunt insalubre sau antisanitare. În ciuda acestor dificultăți, ieșenii se îmbuibă pe săturate cu mic cu mare, riscând să facă orice tip de infecții alimentare. Riscurile pe care și le asumă benevol cei care benchetuiesc sunt compensate din plin cu alte savori.

Muzica live, cinema în aer liber sau zonele de distracție pentru copii sunt un atuu puternic, care atrag vizitatorii din toate părțile. Astfel, în intervalul, 20-23 septembrie, ieșenii au fost încântați de Melting Dice și Moon Museum etc. sau au trăit clipe de relax vizionând pelicolele: No Reservations, Haute Cuisine, Chef și Big Night ș.a. Concertele, filmele culinare, activitățile pentru copii, colțișoarele unde puteai să te răcorești cu un pahar de vin au transformat aceste patru zile într-o minivacanță de ținut minte.

 

Un reportaj de Elena Godzin

Recomandări

La PALAS s-a inaugurat MEAT CONCEPT STORE, locul unde găsești preparate din carne gata pentru a fi gătite

Recent, în ansamblul Palas s-a inaugurat Meat Concept Store, brandul local care le propune ieșenilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *