sâmbătă , 19 septembrie 2020 11:00 am
Iasi booked.net
-1°C

„Pelerinaj în cinstea Sfinţilor” pentru 50 de copii din comuna Andrieșeni

Mănăstirea Hadâmbu, județul Iași, Şcoala Generală „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni, județul Iași, şi Casa de Oaspeţi „Sfântul Spiridon” – Lunca Cetăţuii, județul Iași, organizează sâmbătă, 15 februarie 2020, un pelerinaj pentru 50 de copii din comuna Andrieşeni.

Potrivit doxologia.ro, aceştia provin din familii cu o situaţie materială precară, cu venituri reduse, care învaţă în şcolile comunei Andrieşeni. Sub genericul „Pelerinaj în cinstea Sfinţilor”, tinerii vor parcurge itinerariul pe traseul: Andrieşeni-Catedrala Mitropolitană din Iaşi – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi – Mănăstirea Galata din Iaşi – Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi – Mănăstirea Hadâmbu, comuna Mironeasa, judeţul Iaşi. Pelerinajul este organizat la iniţiativa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, în contextul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română. La orele prânzului, şcolarii vor primi o masă caldă în Casa de Oaspeţi „Sfântul Spiridon” – Lunca Cetăţuii, oferită prin dragostea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă şi prin amabilitatea familiei Gorongea Constantin şi Maria. „Am primit cu multă bucurie iniţiativa părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă de a sprijini organizarea unui pelerinaj în câteva din cele mai reprezentative locaşuri de închinăciune din oraşul şi judeţul Iaşi. Majoritatea copiilor se bucură pentru prima dată în viaţa lor de un itinerariu la câteva din cele mai frumose biserici ale Iaşului. De asemenea, părinţii lor sunt deosebit de încântaţi pentru că vor avea prilejul să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva şi la cea a Sfântului Cuvios Iosif cel Milostiv din Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Un alt locaş de închinăciune reprezentativ în care vom ajunge este biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, ce adăposetşte racla cu un fragment din moaştele Sfântului Vasile cel Mare. După ce vom trece pe la mănăstirile Galata şi Cetăţuia, vom avea marea binecuvântare de a poposi la Mănăstirea Hadâmbu, unde ne vom ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, care ne-a asigurat transportul şi masa pentru organizarea acestui pelerinaj”, s-a exprimat profesorul pentru învăţământ primar Ilie Urmă, de la Şcoala „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni, coordonatorul activităţii.

Recomandări

Manifestări în aer liber, la Iași! Vor fi prezenți și jandarmii

În perioada 18-20 septembrie a.c. jandarmii ieșeni vor continua desfășurarea activităților pentru asigurarea ordinii și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *