Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași au făcut un apel la pasagerii care își lasă mașinile în parcare, aceasta devenind arhiplină.
”Ca urmare a creșterii traficului pe Aeroportul Iași, în plin sezon estival, numărul pasagerilor depășindu-l pe cel de dinainte de pandemie, ne confruntăm tot mai frecvent cu o lipsă a locurilor de parcare.
Pentru a evita neplăcerile cauzate de această situație nedorită, recomandăm ieșenilor care au programate călătorii în aceste zile să se deplaseze la aeroport folosind taxi, ride sharing sau autobuzul 50 (orarul, în linkul din primul comentariu).
Înțelegem disconfortul creat celor care nu găsesc spațiu disponibil, fiind conștienți de urgența impusă de situația prezentă, pentru care căutăm noi soluții.
Extinderea infrastructurii, mult depășită la acest moment, va rezolva definitiv problema.
Din toamnă, începem lucrările la noul terminal, mărirea capacității de parcare la 600 de locuri și reconfigurarea căilor de acces către aeroport fiind parte din proiectul nostru de dezvoltare, urmând ca într-o altă etapă să fie realizată și o parcare supraetajată.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se arată pe pagina Aeroportului Iași.



Cred ca daca nu ar fi deja full de masini de Ucraina si Moldova, un ar fi asa rau.