miercuri , 1 decembrie 2021 4:17 am
Iasi booked.net
-1°C

Parcare supraterană în cartierul Alexandru cel Bun

Primăria va construi o parcarea supraterană în cartierul Alexandru cel Bun. Parcajul va fi realizat pe strada Mușatini, nr. 57, pe un teren cu o suprafață de 2.475 metri pătrați.

Primarul Mihai Chirica a precizat marți, 18 februarie, într-o conferință de presă, că valoarea totală a investiției este estimată la suma de 10.604.120 lei, cu TVA, din care lucrările de construcție și montaj reprezintă 8.856.840 lei, cu TVA.

Durata estimată a investiției este de 12 luni.

În total vor fi amenajate 255 de locuri de parcare, din care 21 la demisol, 42 la parter, 48 la etajul I, 48 la etajul II, 48 la etajul III și 48 pe terasă. Construcția va avea o înălțime maximă de 14,3 metri, regimul de înălțime fiind de D (1/2 Ac)+P+3E.

Suprafața demisolului va fi de 722 metri pătrați, în timp ce suprafața totală construită va fi de 1.246 metri pătrați. Un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv va figura pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local din 21 februarie.

Proiectul de realizare a parcării supraterane pe strada Mușatini, nr. 57, este inclus și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Polul de Creștere Iași.

 

Recomandări

VIDEO: Un bolid a luat foc în mijlocul străzii, în Copou

Motorul unui bolid de lux a luat foc în această seară în Copou. Șoferul a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *