luni , 29 noiembrie 2021 3:23 am
Iasi booked.net
-1°C

Panică în New York: un individ a intrat intenționat cu mașina în mulțime

Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte trei se află în stare critică, după ce o mașină a lovit, duminică, o mulțime de oameni din Queens, New York.

 

Autoritățile susțin că atacatorul și-a „vizat”, în jurul orei locale 4:45 victimele, înainte de a produce accidentul, scrie Russia Today, citată de Știrile Pro TV.

 

Individul care a intrat cu mașina în mulțime s-a făcut nevăzut, spun polițiști care încearcă să-i dea de urmă.

 

Se pare că înainte de a se produce incidentul, a existat un conflict într-un bar din Queens, care a degenerat într-o luptă, unde cei implicați s-au folosit de cuțite.

 

Martorii spun că mașina a venit „de nicăieri și a lovit mulțimea” aflată pe trotuar. Acesta a spus că „mașina mergea foarte repede” și a văzut “oamenii care zburau”, din cauza impactului.

 

„Am văzut cum trupurile lor zburau. Mașina avea o viteză foarte mare, la cel puțin 50 km/h, atunci când se afla pe trotuar”, a declarat un martorpe pentru NY Daily News.

 

Martorul povestește că a auzit o femeie care-i cerea disperată șoferului să oprească.

 

Un alt martor susține că l-a surprins pe șofer în timp ce s-a urcat într-o mașină parcată înainte de a se îndrepta spre mulțime.

 

Trei dintre victime se află în stare critică la Spitalul Jameica, declară poliția care nu a dat indicații suplimentare cu privire la identitatea șoferului.

 

Potrivit Russia Today, incidentul nu este considerat a fi un atac terorist.

Recomandări

Klaus IOHANNIS, poză la New York cu Sorinel PUȘTIU

Klaus Iohannis, aflat la New York, la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, a avut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *