Palatul Copiilor Iaşi a câştigat locul I la Concursul Naţional Proiecte de Mediu

0
239

Mai mult de 100 de elevi din întreaga ţară au participat, în perioada 9-14 iulie 2018, la Concursul Naţional Proiecte de Mediu. Evenimentul, ajuns la ediţia a XX-a, a fost organizat, ca în fiecare an, la Tabăra Muncel din judeţul Iaşi.

 

Palatul Copiilor Iaşi a câştigat locul I, la secţiunea gimnaziu, cu proiectul „Natură şi viaţă”, susţinut de elevele Lefter Nechita Iolanda şi Onofrei Bianca Maria, sub îndrumarea prof. coord. Cristina Pohoaţă.

Echipajul Palatului Copiilor Iaşi a obţinut dreptul de a participa la faza naţională a Concursului Naţional de Proiecte de Mediu după ce a câştigat etapa judeţeană Iaşi, desfăşurată în luna mai, la Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” Iaşi.

„Prin acest proiect ne-am străduit să punem în valoare și alte calităţi culinare ale busuiocului, pe lângă cele cunoscute în mod tradiţional. Pentru proiectul nostru am ales ca mesaj celebrul citat al oratorului din Republica Romană, Cicero: „Dacă ai o grădină şi o bibliotecă, ai tot ceea ce îţi trebuie”, dorind să demonstrăm că din antichitate oamenii acordau importanţă grădinii, ca spatiu al activitatii de cunoaştere. Dacă biblioteca este o rezervă şi o comoară plină de înţelepciune acumulată şi păstrată în timp, grădina este o comoară vie care ne regenerează viaţa. Grădina constituie o sursă de frumuseţe şi încărcare emoţională, precum o bibliotecă, dar şi o sursă de păstrare a sănătăţii, prin plantele cultivate, dacă acestea sunt valorificate”, a declarat prof. Cristina Pohoaţă, de la Palatul Copiilor Iaşi, coordonatorul proiectului câştigător.

Partenerii Palatului Copiilor în acest proiect au fost Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie – Departamentul de Biologie Vegetală (Decan, prof. conf. dr. Lăcrămioara Ivănescu), „Verde Bun” –antreprenoriat local Bio de legume) – şi CUIB (Centrul Urban de Iniţiative Bune – MAI BINE).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.