vineri , 20 septembrie 2019 11:42 pm
Iasi booked.net
-1°C

OUT! Partidul lui Tăriceanu riscă să fie exclus din ALDE Europa după incidentele violente din 10 august

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu riscă să fie exclus din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa.

Şeful departamentului de comunicare al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a confirmat vineri, pentru Mediafax, că situaţia excluderii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu din grupul european va fi discutată pe 9 noiembrie.

„Într-adevăr, confirm că în cadrul Consiliului ALDE de vineri, 9 noiembrie, este pe agendă excluderea ALDE România, o solicitare făcută nu de partidul spaniol Ciudadanos, ci de partidul liberal din Austria. Consiliul va decide dacă va fi doar o dezbatere, dar ei sunt în măsură să decidă, dar nu pot specula ce vor face. Au trei opţiuni – pot ţine cont de recomandarea făcută de autorii scrisorii, o pot ignora sau pot găsi o cale de mijloc. Nu au nicio obligaţie să pună în aplicare. Va fi pe agendă şi va fi discutat subiectul. Consiliul din Madrid poate lua decizia finală de a exclude sau nu ALDE România, nimeni altcineva”, a declarat oficialul.

Demersul privind excluderea partidului condus de Tăriceanu a fost înaintat, după protestul din 10 august în cadrul căruia Jandarmeria a intervenit în forţă, din partea unui politician austriac, Beate Meinl-Reisinger, lider al formaţiunii Forumul Liberal Noua Austrie (NEOS).

 

Sursa: Epoch Times

Recomandări

Protest împotriva stării groaznice a străzii Iași-Bârnova

Ieșenii care locuiesc în zona Iași – Bârnova vor protesta împotriva stării jalnice a drumului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *