Orban: Discutăm despre impunerea purtării măștii de protecție și în aer liber

0
180

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se discutăm despre purtarea obligatorie a măștii de protecție și în aer liber, în spațiile foarte aglomerate, iar pe plajă ar putea fi impusă distanțarea fizică pentru toate persoanele, deoarece nu se poate verifica unde sunt membrii unei familii.

Premierul a declarat că sunt mai multe măsuri în analiză pentru limitarea răspândirii coronavirusului și că acestea sunt unele dintre măsurile discutate inclusiv cu prefecții și cu reprezentanții comitetelor județene pentru situații de urgență.

O altă măsură aflată în analiză este limitarea programului teraselor, potrivit g4media.ro.

Orban a subliniat că, deocamdată, aceste măsuri sunt discutate și că nu s-a luat o decizie.

Ludovic Orban a precizat că nu se dorește reintroducerea stării de urgență și nici impunerea de măsuri care să afecteze activitatea economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.