joi , 20 ianuarie 2022 8:16 pm
Iasi booked.net
-1°C

Opera Naţională Română Iaşi organizează concurs de debut în scenografie

Cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, Opera Naţională Română Iaşi a obţinut finanţare din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pentru montarea operei „Ecaterina Teodoroiu” de Emil Lerescu.

În acest context, managerul instituţiei, Beatrice Rancea, doreşte să acorde o şansă de afirmare tinerilor artişti creatori lansând un concurs de debut în scenografie, respectiv de creaţie decor şi costume, la care se pot încrie studenţi sau absolvenţi ai facultăţilor de specialitate.

Aceştia sunt aşteptaţi să trimită proiectele, însoţite de CV, până la data de 1 septembrie, ora 12:00, la adresa de email office@operaiasi.ro, urmând ca persoanele selectate să fie anunţate până la data de 5 septembrie.

Pentru a doua etapă a concursului, tinerii scenografi vor participa la un interviu în cadrul căruia vor prezenta proiectul propus, în data de 10 septembrie, începând cu ora 12:00, la sediul Operei Naţionale Române Iaşi, strada Agatha Bârsescu nr 18.

Astfel, montarea operei „Ecaterina Teodoroiu” va reprezenta atât un moment special în cadrul evenimentelor destinate anului Centenarului, fiind pentru prima dată reprezentată pe scena Operei ieşene, cât şi o oportunitate pentru ca tinerii talentaţi să poată debuta într-un context deosebit.

Recomandări

Au fost stabilite criteriile de admitere la Universitatea de Științele Vieții

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a stabilit condițiile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *