Obținerea certificatului de situație de urgență de către operatorii economici se justifică? Ce spune Avocatul Poporului

Date:

Avocatul Poporului afirmă că obţinerea certificatului de situaţie de urgenţă de către operatorii economici cu activitate întreruptă pe baza ordonanţelor militare nu se justifică, ci este „o sarcină excesivă” impusă acestora, notează Agerpres.

Ne adresăm dumneavoastră cu solicitarea de a identifica o soluţie adecvată pentru operatorii economici a căror activitate a fost închisă/suspendată total ca efect direct de implementare a Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, de ordonanţe militare care au închis activităţile în restaurante, baruri, cafenele, etc., astfel încât aceşti agenţi economici să beneficieze de măsuri facile de sprijin şi susţinere în obţinerea rapidă a facilităţilor acordate de legiuitor, prin eliminarea condiţiilor şi restricţiilor de birocraţie excesivă, care conduc în final la neacordarea de ajutoare angajaţilor şi angajatorilor pe timpul pandemiei.„, prevede o solicitare adresată ministrului Economiei, Virgil Popescu, postată, luni, pe site-ul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului cere ministrului Economiei să ia măsurile legale care se impun, menţionând că solicitarea sa se legitimează prin prevederile articolului 47, alineat 1 din Constituţia României privind dreptul la un nivel de trai decent.

Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu, după ce mai multe publicaţii au prezentat ştiri potrivit cărora orice operator economic a cărui activitate economică este afectată în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 şi a înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în martie 2020 cu un procent de minim 25% faţă de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020 sau este închis poate solicita Certificatul de situaţie de urgenţă, pentru a fi ajutat în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea, în condiţiile legii, de facilităţi/măsuri de sprijin (cum ar fi plata utilităţilor, în relaţiile comerciale etc.).

Avocatul Poporului menţionează că pentru tipul de certificat de situaţie de urgenţă eliberat ca urmare a unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în martie cu un procent de minim 25% faţă de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie-februarie este absolut justificată depunerea unor documente din partea operatorilor economici care să ateste scăderea veniturilor.

Or, în cazul operatorilor economici a căror activitate a fost suspendată, întreruptă în perioada stării de urgenţă decretate, ca urmare a prevederilor exprese din ordonanţele militare emise (…) obţinerea unui asemenea certificat nu se justifică, ci este o sarcină excesivă impusă acestor agenţi economici, a căror activitate a fost închisă prin efectul dispoziţiilor legale (…); constatăm că un fapt dovedit prin lege ajunge în practică să se considere că trebuie probat.„, afirmă Avocatul Poporului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...