joi , 15 noiembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Oameni de afaceri din Norvegia, la Primăria Municipiului Iași

O delegație de oameni de afaceri din Norvegia, însoțită de Ionuț Eriksen, președintele Camerei de Comerț Norvegia – România (NOROCC), s-a întâlnit joi, 18 octombrie 2018, cu primarul Mihai Chirica.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat domeniile în care reprezentanți ai mediului de afaceri din Norvegia pot colabora cu instituții sau companii din zona Iașului. Astfel, municipalitatea ieșeană, dar nu numai, ar putea beneficia de consultanță din partea specialiștilor norvegieni în ceea ce privește accesarea de finanțări, managementul contractelor vizând proiecte înscrise în aria smart city etc.

Primarul Mihai Chirica a susținut că pe această linie există multiple posibilități de colaborare, inclusiv cu universitățile ieșene și cu mediul de afaceri local, prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Iași. De asemenea, oaspeții norvegieni și-au arătat interesul pentru colaborări în sectorul vini-viticol, șeful municipalității ieșene pledând pentru organizarea la Iași a unei Burse a Vinurilor, prin implicarea podgoriilor locale și a celor din Republica Moldova, experiența partenerilor norvegieni urmând a fi exploatată în promovarea la nivel internațional a vinurilor de calitate produse în zona noastră.

Un subiect extrem de interesant a fost acela al colaborării cu norvegienii în ceea ce privește verificarea stării infrastructurii de transport a apelor uzate și a agentului termic, companiile care exploatează astfel de rețele în Iași urmând a primi detalii despre tehnologia utilizată de norvegieni în acest domeniu.

Nu în ultimul rând, colaborările din domeniul atragerii de fonduri și managementul acestora, precum și cele dintre firmele ieșene și companii norvegiene vor putea fi completate și prin crearea unui forum cultural bilateral, prin intermediul căruia să fie promovate valori ale culturii și civilizației din cele două țări.

 

 

 

 

Recomandări

Orașul Iași câștigă titlul „Capitala Tineretului din România”, ediția 2019-2020

Proiecte de peste 2.300.000 de lei vor fi implementate pe parcursul anului. Comisia pentru Guvernanța …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *