miercuri , 19 septembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

O viață dedicată vocației. Ziua Pompierilor, la Iași, sărbătorită pe esplanada Complexului Palas

Ziua Pompierilor, la Iași, se sărbătorește anual prin diferite manifestări, organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Și anul acesta, pe esplanada Complexului Palas, s-a desfășurat o expoziție de autospeciale și tehnică de intervenție, care este însoțită de două puncte de informare pentru populație.  Echipa INFO IAȘI, fiind la fața locului, a discutat cu reprezentanții acestor centre de prevenție. Primul centru de informare  are rolul efectuării unei campanii de publicitate  în scopul recrutării tinerilor în instituțiile de învățământ ale MAI, al doilea  punct întrunește un grup de firme, IAȘISTING, și oferă soluții integrate pentru domeniul Situațiilor de Urgență, al Securității și Sănătății în Muncă.

Esplanada a mai fost vizitată de doua grupuri de copii de la gradiniță, care au admirat tehnica expusă și au făcut poze pe fundalul acestei panorame de sărbătoare. Pe parcursul zilei, în intervalul 10.00-18.00, vor fi efectuate și exerciții demonstrative de descarcerare și de acordare a primului ajutor în situațiile de urgență.  Acest gen de activități învață cetățenii cum să se  protejeaze și să prevină  riscurile în care pot nimeri în diferite situații ale vieții cotidiene, dar mai ales pun în valoare  meseria de pompier.

Ziua Pompierilor este, deci, o sărbătoare națională care  consfințește memoria unor oameni care își pun   viața în pericol  pentru a apăra comunitatea în fața primejdiilor. Munca lor înseamnă nu doar menținerea siguranței publice sau gestionarea situațiilor de urgență, ci mai ales vocație și devotament. Responsabilitatea zilnică îi caracterizează oriunde i-ar trimite datoria.

Crezul lor este Jertfă și Sacrificiu pentru toți oamenii de bună credință, chiar dacă riscul le însoțește mereu activitatea. Asumarea din convingere și dragoste nețărmurită pentru oameni a unei meserii plină de pericole este o provocare și o încercare, totodată.

A păstra vie memoria eroilor pompieri este o datorie civică care ne unește eforturile în a construi o Românie modernă și prosperă. Ei mereu vor rămâne continuatorii tradiției de glorie, prin efortul și perseverența de care au dat dovadă acolo unde i-a chemat țara și poporul.

Recomandări

Antenție părinți! A început sezonul de viroze şi laringite la cei mici

Virozele respiratorii în rândul copiilor, specifice acestui anotimp, încep să apară treptat. În ultimele gărzi, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *