Primarul Mihai Chirica a semnat ordinul de începere de luni, 10 iunie, a lucrărilor de consolidare și refuncționalizare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” (Corp C1 Liceu, vechi din 1891, și Corp C2 Cantină).
Valoarea lucrărilor, executate de SC Iasicon SA, este de 56.531.648,49 lei fără TVA, respectiv 67.272.661,70 lei cu TVA, iar duratele de realizare a investițiilor sunt estimate la 36 de luni în cazul clădirii liceului și, respectiv, la 24 de luni în cazul cantinei.
Vă reamintim că în urma demersurilor făcute de Primărie, lucrările de la Colegiul Pedagogic vor beneficia de fonduri de la Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național Școli Sigure și Sănătoase.
Contractul vizează realizarea lucrărilor de intervenţii pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea și creşterea performanţei energetice.
Totodată, va fi construită o sală de sport nouă și vor fi create spații cu destinația de creșă și de grădiniță.
În altă ordine de idei, continuă lucrările de amenajare a platformei betonate pe care va fi construită clădirea modulară compusă din containere care va găzdui temporar activitatea didactică a Colegiul Pedagogic. Lucrările pentru realizarea platformei, a racordurilor la utilități și a unor construcții adiacente (scări, șarpante etc.) sunt executate, în cel mult o lună, de SC InBit SRL, pentru o sumă de 5.125.309,46 lei.
Totodată, Colegiul Pedagogic a încheiat un acord-cadru cu SC Trident GSA SRL, pentru o sumă de 5.020.940,25 lei asigurată tot din bugetul local, pentru închirierea a 157 de containere, care vor forma o structură compusă din 33 săli de clasă, două laboratoare, o sală de gimnastică, cancelarie, patru grupuri sanitare pentru elevi, un grup sanitar pentru profesori, holuri de circulaţie, scări, accese etc.
După terminarea platformei betonate, SC Trident GSA SRL va trebui să furnizeze și să asambleze containerele în cel mult trei luni.
Astfel, întreaga construire a școlii modulare de la Colegiul Pedagogic trebuie să dureze patru luni, astfel încât va putea fi folosită chiar de la 9 septembrie 2024, odată cu începutul viitorului an școlar 2024 – 2024.