joi , 26 noiembrie 2020 5:48 am
Iasi booked.net
-1°C

O tânără pianistă din Iași visează să cucereasă lumea!

„Planurile mele de viitor sunt îndrăznețe și mărețe. Mă văd cântând pe cele mai râvnite scene ale lumii, alături de mari orchestre. Văd lacrimi de emoție și bucurie în ochii publicului, iar acest lucru reprezintă cea mai mare satisfacție a mea, ca pianist”, spune Karina Voion, o adolescentă pasionată de pian, care promite să devină un nume cunoscut o dată cu debutul ei ca solist. Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie, la  Gala Laureaților Concursului Internaținal al Tinerilor Pianiști, care va avea loc pe scena Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”. Ea va interpreta Concertul nr. 3 în Re Major de Dmitri Kabalevsky, alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, dirijată de maestrul Cristian Brâncuși. Acest concert este premiul obținut la „Constanta International Competition Festival for Young Pianists”, ediția din 2019. „Am ajuns la această performanță prin multă muncă, perseverență, determinare, ambiție și cel mai important, cred eu, pasiune. La Constanța va fi debutul meu ca pianist solist, un moment important și unic din viața oricărui pianist”, a spus Karina.

A început studiul pianului la vârsta de 5 ani. „Împreună cu mama, ascultam un băiețel de vârsta mea ce interpreta o piesă la pian, la America’s Got Talent. I-am spus mamei că doresc să cânt ca el și așa am ajuns să studiez pianul cu doamna profesor Raluca Amariei, alături de care am făcut primii pași pe drumul muzicii și căreia îi sunt foarte recunoscătoare”, a derulat Karina firul unei povești care a dus-o pe scenă. În prezent, ea este elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, la clasa de pian a doamnei profesor Ana Rusu. Talentul ei a fost dovedit și la numeroasele concursuri naționale și internaționale la care a participat și de la care s-a întors cu multe premii, printre care Premiul I – Finalist și Premiul „Eva Garet” la Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur” (Suceava), Premiul I și Premiul special al Fundației A C C U M, la Concursul Internațional de Pian „Frederic Chopin” (Bacău), Premiul I, la International Music Competition „Dinu Lipatti”, Marele Premiu al categoriei, la Concursul Internațional „Young Academy Award” (Roma, Italia), Premiul II, la International Piano Competition „VILLE DE GAGNY” (Paris, Franța), Premiul I la International Music Competition „Grand Prize Virtuoso” (Viena, Austria). Ea a  performat în Concertul de Gală pe scena celui mai renumit centru al muzicii clasice din Viena, Musikverei, Metallener Saal și nu în cele din urmă, Premiul I cu punctaj maxim și Premiul Special – Concert cu Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, la International Competition Festival for Young Pianists (Constanța).

^

Sursă:ziarulevenimentul.ro

reclama adnow

Recomandări

La USAMV Iaşi sunt studiate plantele ornamentale ce ar putea fi folosite în infrastructura urbană verde

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *