O forţă misterioasă intervine violent în pilotarea a două avionete în California

0
176

În mai puţin de 24 de ore, pe Porterville Municipal Airport, din Tulare County, California (SUA), s-au întâmplat lucruri ciudate: cei ce pilotau două avionete au raportat că forţe misterioase au tras de dispozitive, rezultatul final fiind că o aeronavă s-a ciocnit, iar celalaltă s-a răsturnat.

Cele două accidente s-au produs fără ca cineva să ştie exact ce s-a întâmplat. Nici chiar piloţii, care au ieşit nevătămaţi din aventură, nu au putut da explicaţii raţionale, a relatat luni, 3 septembrie, presa locală Visalia Times Delta.

Primul incident a avut loc vineri dimineaţă, când un pilot tocmai ateriza cu avioneta pe pista aeroportului din mediul rural, Porterville. Pilotul a raportat poliţiei că brusc o „forţă” necunoscută a început să tragă de aparat în lateral.

Astfel, pilotul a pierdut controlul aparatului şi a ajuns să se ciocnească de un panou publicitar, fără prea multe pagube materiale şi fără să se rănească. Pilotul a reuşit până la urmă să ghideze avioneta în hangar.

Al doilea incident a avut loc la acelaşi aeroport în dimineaţa următoare. Un alt pilot a încercat să decoleze cu avioneta atunci când, după cum a raportat mai târziu, a simţit cum un fel de forţă misterioasă „trăgea“ de avionetă deviind astfel traiectoria dispozitivului.

„Avionul său a tras spre stânga şi a ieşit de pe pistă, pe o zonă cu pământ”, a relatat sergentul de poliţie Brian Nix. „În timp ce încerca să manevreze avionul pentru a recâştiga controlul, acesta a început să se ridice şi în cele din urmă s-a răsturnat”.

În jurul orei locale 09:10 a.m. au fost avizate serviciile de urgenţă că o avionetă s-a răsturnat în timpul decolării. Pompierii, paramedicii şi poliţia s-au deplasat imediat la locul indicat. Din fericire, nici în acest caz pilotul nu a suferit leziuni.

Consiliul de Securitate Naţională în Transporturi al SUA a fost informat în mod corespunzător despre cele două incidente şi este foarte posibil să se iniţieze o anchetă pentru a clarifica ce s-a întâmplat.

Aeroportul Municipal Porteville este deţinut de primăria oraşului cu acelaşi nume şi este destinat publicului.

Aeroportul a fost construit în 1942 de forţele aeriene ale SUA, proprietatea fiind transferată consiliului local în 1946. De asemenea, a fost folosit ca bază de antrenament pentru forţele armate aeriene Lemoore şi pentru patrulele de coastă care utilizează avionul B-25.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.