O femeie în vârstă de 59 de ani, se zbate între viață și moarte după ce a căzut din tei. Vasluianca s-a cățărat ieri într-un copac pentru a culege floare de tei, aventurându-se la o înălțime prea mare.
După spusele unor martori, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de peste 7 metri. După impactul cu solul, femeia a intrat în comă, fiind intubată și ventilată. Pentru că nu au mai văzut nicio cale de a o salva, medicii ajunși la fața locului au decis să o transfere de urgență, cu elicopterul SMURD, la un spital din Iași.
Interventia cadrelor medicale alocate la caz nu a fost una lipsitã de peripetii. Pentru cã locul în care femeia a cãzut din copac era într-o zonã cu teren accidentat, echipajele de pe salvare au fost nevoite sã abandoneze masinile si sã meargã pe jos, prin pãdure, aproximativ 800 de metri. Odatã ajunse la femeie, cadrele medicale i-au acordat primele îngrijiri medicale. Totodatã a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD de la Iasi, care a aterizat lângã releu. Întreaga interventie s-a derulat contracronometru, pentru cã femeia se afla în stare foarte gravã, conform vremeanoua.ro
“În urma cãăderii de la înălțime, pacienta a suferit mai multe leziuni grave din cauza cărora a intrat în comă. Colegii de pe Ambulanță au reușit să o stabilizeze, apoi au transport-o din pădure la elicopter, care a dus-o de urgență la un spital din Iași”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.


