O bătrână din Iași a fost păgubită de 6000 lei

0
459

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași și Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au prins în flagrant și investigat 4 tineri suspecți de înșelăciune prin metoda accidentul.

Conform la data de 01 iunie a.c., cei 4 ar fi mers cu o mașină pe raza comunei Mădârjac la domiciliul unei bătrâne de 84 ani, iar de pe banca din fața casei ar fi luat un plic cu bani pe care aceasta i-ar fi lăsat acolo, după ce ar fi fost păcălită prin metoda accidentul.

Bătrână ar fi fost sunată înainte de către un bărbat, care ar fi spus că este doctor și că fiica sa a fost victima unui accident rutier grav, iar pentru operație necesită bani. Victima ar fi vorbit la telefon și cu o femeie care a precizat că este fiica sa Doina și care i-ar fi spus plângând că are nevoie de bani pentru a fi salvată.

Victima ar fi lăsat peste 6.000 lei într-un plic, pe banca din fața casei, bani ce ar fi fost luați de vinovați.

Cei 4 au fost arestați de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași, urmând azi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.
Investigațiile sunt în plină desfășurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.