Numărul cazurilor de coronavirus la nivel mondial a depășit 182.000, fiind consemnate până acum 7.160 de decese și 80.000 de vindecări ale pacienților cu Covid-19, arată centralizatorul realizat de motorul de căutare Bing.
Numărul deceselor provocate de pandemie în restul lumii l-a depășit pe cel din China. Coronavirusul originar din China a ajuns în alte 161 de țări, scrie hotnews.ro.
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a cerut verificarea fiecărui caz suspect. „Nimeni nu se poate lupta cu un incendiu cu ochii legați”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a subliniat că este indispensabil ca țările să „testeze, testeze, testeze”.
Italia, țara europeană care a plătit cel mai greu tribut în fața pandemiei, a depășit pragul de 2.000 de morți, cu 349 decese în 24 de ore, potrivit bilanțului publicat luni seara. În Peninsulă au fost raportate 28.000 de cazuri.