ISU Iași: Nu lăsați incendiile să vă strice sărbătorile!

Date:

Pentru ca sfârşitul de an să fie unul fericit, iar vacanţa şi sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, nu lăsaţi ca amintirea acestor clipe să fie umbrită de tragedii.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihail Sturdza” al judeţului Iași, vă recomandă să respectați măsurile de prevenire a incendiilor.
Redăm mai jos recomandările ISU Iași: 
”Dacă ați instalat bradul de Căciun:
  • nu folosiţi instalaţii şi aparate electrice defecte sau cu improvizaţii, cu conductori neizolaţi şi cu prize defecte;
  • instalaţiile electrice pentru bradul de Crăciun şi alte elemente electrice decorative, necesită o verificare sporită pe timpul cât se află în funcţiune;
  • păstraţi elementele de decor şi felicitările confecţionate din hârtie, carton sau material plastic la distanţă de reşouri, becuri cu incandescenţă, artificii sau lumânări;
  • nu amplasaţi bradul în apropierea materialelor combustibile, a sobelor sau a reşourilor;
  • nu lăsaţi nesupravegheate în brad sau în apropierea acestuia lumânări sau artificii aprinse;
  • supravegheaţi cu atenţie copiii şi nu-i lăsaţi singuri în casă.
NU UITAŢI!
Tradiţionala sacrificare a porcului din această perioadă nu trebuie să ne pună în pericol gospodăria. În acest sens respectaţi următoarele măsuri:
  • alegeţi locul pentru pârlirea porcilor la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje; buteliile de gaze utilizate la pârlirea porcilor trebuie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile să fie prevăzute la capete cu coliere de fixare;
  • confecţionaţi afumătorile din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi amplasaţi-le independent de celelalte construcţii din gospodărie.
În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazați în structuri turistice, familiarizați-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.
Totodată, recomandăm părinților supravegherea permanentă a copiiilor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceștia să utilizeze lumânări, petarde, artificii sau alte obiecte periculoase.
Sărbătorile de iarnă sunt momentele magice care ne încarcă sufletele cu bucurie şi cu pace, aprinzând lumina credinţei a milioane de oameni până la incandescenţă spirituală.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Mihail Sturdza” al județului Iași îşi doreşte ca şi anul acesta sfintele sărbători să rămână amintiri frumoase, în care colindele şi clopoţeii colindătorilor să nu fie acoperite de sirenele maşinilor de pompieri.
Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol! Țineți cont de sfaturile noastre, respectați măsurile de prevenire a incendiilor!
Salvatorii ieșeni vă urează sărbători liniștite, lipsite de evenimente care să vă pună în pericol viața sau bunurile!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Iasul este nominalizat la 4 categorii ale competiției Destinația Anului 2024

Iașul nostru, Palatul Culturii, Casa Muzeelor, Pleiada Boutique Hotel...

Sărbătoarea Florilor FloralIS revine la IAȘI în perioada 26 – 28 aprilie 2024

În perioada 26 - 28 aprilie 2024 Iașul va...

Descoperă calea către succesul copilului tău: PARENTX IAȘI – Resursa Copiilor Împliniți

Într-un efort de a redefini experiența educației pentru părinți...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...