Nu-i place cartea! Senatoare USR, înjurată ca la ușa cortului de un „coleg” din PSD

Date:

Un senator PSD este acuzat că şi-a înjurat o colegă din opoziţie care i-ar fi oferit o carte în cursul şedinţei de plen de joi dimineaţă.

 

Senatorul USR Florina Presadă susţine că joi, în timpul şedinţei de plen, după ce le-a oferit senatorilor social-democraţi câte un exemplar din volumul „Ferma animalelor” de Orwell, a fost înjurată de Liviu Brăiloiu.

„Pot să relatez contextul: membrii grupului parlamentar USR ofereau cărţi membrilor PSD. Este vorba de „Ferma animalelor” de George Orwell. O serie de senatori PSD aruncau cărţile pe jos. Mă refer aici la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, doamna Arcan. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă înjure. Nu e prima dată. Voi face o plângere împotriva dumnealui, la Biroul permanent. Există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru”, a declarat ea.

Presadă nu a dorit să spună ce cuvinte i-au fost adresate. Ea a adăugat că în acel moment în preajmă se aflau doar senatori PSD.

„I-a amuzat foarte mult această replică a domnului Brăiloiu”, a spus ea, citată de Pro TV.

Senatorii USR le-au oferit joi un cadou de Crăciun colegilor lor – câte un exemplar din volumul “Ferma animalelor” de George Orwell. Florina Presadă şi Mihai Goţiu au lăsat pe pupitrele senatorilor câte o carte. Unii au păstrat-o şi au răsfoit-o, alţii au refuzat-o.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a înapoiat cadoul, aşezând volumul primit pe una dintre băncile senatorilor USR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință...

Încep lucrărilor de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 15

Licitația pentru încredințarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit...