sâmbătă , 15 mai 2021 10:45 pm
Iasi booked.net
-1°C

Noi focare de coronavirus? Trei angajaţi de la Protecţia Copilului şi o grefieră a Judecătoriei Hârlău, infectaţi

Trei angajaţi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi au fost depistați pozitiv la coronavirus. Este vorba despre doi salariaţi de la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Hârlău, şi unul de la Centrul de Servicii Sociale Bucium.

În urma testărilor care s-au făcut în cursul săptămânii curente, în rândul angajaţilor şi beneficiarilor din cadrul DGASPC Iaşi au fost descoperite trei noi cazuri. Angajaţii respectivi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, iar persoanele cu care au intrat în contact se află în izolare la domiciliu. Ţin să menţionez că, potrivit legislaţiei, atât angajaţii cât şi beneficiarii din cadrul DGASPC sunt testaţi obligatoriu de două ori pe lună.”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

La sfârşitul lunii iunie, conducerea DGASPC Iaşi anunţa infectarea a 39 de copii din cei 67 câţi sunt în Centrul Rezidenţial “Sf. Nicolae” din Paşcani şi Centrul Rezidenţial din Verşeni. Copiii din cele două centre au fost testaţi după ce 16 angajaţi au fost confirmaţi pozitiv, 11 de la Centrul “Sf. Nicolae” de la Paşcani şi cinci de la Centrul din Verşeni.

Tot zilele trecute o grefieră de la Judecătoria Hârlău a fost depistată pozitiv la testare, drept pentru care magistraţii au decis suspendarea activităţii instanţei pentru trei zile. „Este adevărat că unul dintre colegii noştrii din instanţă a fost confirmat cu infecţia cu SARS COV2. Rezultatul testului a venit pe 14 iulie, motiv pentru care am decis, împreună cu colegii de la Curtea de Apel, suspendarea activităţii pentru trei zile. Întreg personalul a fost testat iar rezultatele au fost negative, şi s-a demarat un proces de dezinfecţie. Începând de luni dimineaţa, va fi reluată activitatea instanţei. Precizez că, datorită respectării de către angajaţi a regulilor de protecţie, s-a reuşit evitarea apariţiei de noi cazuri. Se pare că angajatul a luat virusul din mediul privat, de acasă.”, a declarat Daniel Chiriac, preşedintele Judecătoriei Hârlău.

Recomandări

Accident cu victimă la Pașcani

 Un accident rutier a avut loc într-un cartier din municipiul Pașcani, județul Iași. Două mașini …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *